Reclame

reclame

Publicat de Chiciu Oana on October - 20 - 2011 32 Comments

De câteva zile a apărut la TV o nouă reclamă la Eugenia. Vorbim aici despre o reclamă nu foarte inspirată, cu ceva tente erotice (că aşa „dă bine” la public), dar cam exagerată din moment ce în ea apar elevi de generală. Ce se întâmplă pe scurt: la şcoală, într-una din pauze, un puşti deschide un pachet de Eugenia cu intenţia de a lua o mică gustare însă, chiar înainte de a apuca să muşte propriu-zis din ea, se blochează atunci când pe culoarul şcolii apare o „şcolăriţă” la fel de minoră, însă fardată excesiv pentru vârsta sa, părând astfel mult mai matură şi arătând ca o femeie care ştie că este sexy, încrezătoare în propria sa putere de seducţie. Ajunsă în faţa puştanului care, vrăjit de frumuseţea răpitoare a tinerei, rămăsese blocat cu eugenia în gură, fata îşi apropie buzele îngrijorător de mult de buzele băiatului şi îi smulge cealaltă bucată de eugenie din gură, după care pleacă, afişând un aer de cuceritoare, satisfăcută de reacţia bietului puştan. Urmărind cu atenţie faza (parcă desprinsă dintr-un film erotic), patru colegi de-ai băiatului, aliniaţi unul lângă altul la perete, îşi încearcă norocul pe acelaşi culoar, fiecare cu câte o eugenie în gură, aşteptând să fie cuceriţi şi ei de alte minore.

Reclama, deşi poate ar trebui să tragă un semnal de alarmă asupra autorităţilor şi chiar a părinţilor, se vrea a fi una reuşită din moment ce este difuzată deja la TV. Oricât ar părea de deplasat scenariul ei, ne dăm seama că asta este „otevizarea”: nu apare doar la emisiuni, ci a început să infesteze şi publicitatea !
Şi, din dorinţa de a pune reclama pe site, am început să facem o căutare pe Google. Şi dă-i şi caută, şi dă-i şi luptă-te… Nu am găsit-o pe net, dar am găsit ceva mult mai epic: tot o reclamă la Eugenia de prin 2007, care este absolut fenomenală. Nu vă spunem mai multe, vă lăsăm pe voi să comentaţi reclama şi, de ce nu, s-o împărtăşiţi pe Facebook cu prietenii.

Related Post

Categories: Spoturi Romanesti

32 Responses so far.

  1. alex says:

    foarte interesanta reclama! o sa prinda

  2. un spectator says:

    ar fi bine sa te abtii de la comentarii rautacioase, reclama chiar este bine gandita si realizata, nu are un mesaj erotic ci doar vrea sa atraga atentia asupra produsului (ceea ce a si reusit dupa cum se vede)

    • Oana says:

      Reclama ar fi fost bine gândită dacă protagoniştii ar fi fost nişte oameni în toată firea, la serviciu de exemplu, sau cel mult nişte adolescenţi pe culoarele liceului. În niciun caz comportamentul afişat şi încurajat de această reclamă nu este unul adecvat pentru nişte elevi de generală. Şi nu ştiu cum ţi se pare ţie că reclama atrage atenţia asupra produsului, atâta timp cât povestea nu are nicio treabă cu o banală eugenie. Sincer, am văzut reclame la prezervative mai decente sau mai “cu perdea” decât asta. E drept că acesta este comportamentul adoptat de majoritatea elevilor din prezent şi orice om cu spirit de observaţie vede că oricum puştanii ştiu şi încearcă mai multe lucruri decât ar fi firesc, dar să mai şi încurajezi acest comportament, prin orice mijloace, mi se pare de-a dreptul iresponsabil. Sunt de părere că fiecare persoană are dreptul de a-şi exprima liber opiniile şi, cum gusturile nu se discută, o polemică stârnită de această reclamă nu-şi are rostul.

  3. Andreea says:

    Mi se pare incredibil cum unele persoane pot aproba si chiar lauda aceasta reclama Total Nepotrivita!
    Reclama ar trebuii grav sanctionata datorita aerului pornografic mai ales pentru ca apare pe posturi precum Disney channel sau CN.
    Vi se pare normal si etic ca pustii de 11 ani sa se comporte ca niste liceeni?? Asta da educatie dati copiilor sa fie sexi increzatori si senzuali la 11 ani, ca la 25 vor avea si nepoti probabil!

  4. iris rulz says:

    Doamna Oala a lasat un comentariu dur la adresa prichindeilor… Nu cred ca este nimic anormal in reclama si nu consider o greseala in coregrafia acesteia. Reclama arata lucruri firesti si educative din punctul meu de vedere. Oamenii se schimba, lucrurile evolueaza nu vom ramane o natiune de incuiati la infinit. Si tind sa cred ca doamna Oala este putin invidioasa pe frumusetea si tineretea prichindeilor.

    • Adrian says:

      la ce te referi cand zici “lucruri firesti si educative” ?
      Ce ti se pare educativ?

    • Oana says:

      Dacă tot nu poţi să-mi spui pe nume şi ne permitem să ne dăm porecle, fie !
      Puştiule, tu cam câţi anişori ai ? Dacă nu vrei să-mi spui, nu-i problemă. Te-aş ruga totuşi să îţi argumentezi afirmaţiile pe care le-ai făcut şi care pe mine mă uimesc. Te ajut eu :
      1. De ce cataloghezi comentariul meu ca fiind unul “dur” şi nu poate fi luat aşa cum este – şi anume realist ?
      2. Care parte a reclamei ţi s-a părut a fi “firească” / “educativă” ?
      3. Ai impresia că se poate numi evoluţie faptul că puştanii de 11 ani ştiu mai multe despre sex acum, decât ştiam noi la vârsta lor ?
      4. Oare un copil de 11 ani care nu cunoaşte arta seducţiei este “încuiat” ?
      5. Nu oare eşti TU invidios pe oamenii care sunt capabili să aibă o părere diferită de a ta ? Că despre frumusseţe nici nu poate fi vorba, din punctul meu de vedere, afirmaţia ta în acest sens este irelevantă. Ce treabă are ?
      Te rog frumos să-mi răspunzi la aceste întrebări cu maximum de decenţă de care eşti capabil. Nu de alta, dar poate mai învăţ şi eu ceva nou de la tine, “descuiatule” !

  5. iris rulz says:

    Din contra povestile frumoase incep mereu cu ceva dulce ;)

  6. iris rulz says:

    Ma refer la faptul k asa se leaga prietenii… Dak ar fi facut o reclama cu batai poate ati fi fost mai satisfacuti… In ziua de azi copiii sunt invatati de la varste fragede lupta pentru supravietuire . Viata e o lupta continua pe toate fronturile. Mai analizati odata reclama si intrati in sub intelesurile ei.

  7. iris rulz says:

    =))) oo daaa!! Partea cu descuiatu imi place… 1. In scoala generala se face biologie. bun… Profesorul e obligat prin programa scolara sa predea acele lectii care le arata diferentele dintre un baiat si o fata si de aici pleak un sir de intrebari fara sfarsit. 2. Nu esti realista pur si simplu ai varsta la care iti sta mintea la sex si telenovele. Unui copil de 11 ani ii sta mintea la desene animate. Iar tu faci comfuzie intre simpatie si dorinta de a face sex unul cu celalt.3 Da consider evolutie faptul ca invata sa se protejeze si stiu mult mai multe lucruri legate de sex. 4. Da. Un copil de 11 ani care nu cunoaste regulile de baza explicate pe intelesul lui este un copil incuiat, exteriorizat de toti copiii din jurul lui este badjocorit… etc. Iar eu nu am dc sa fiu invidioasa iau lucrurile de.a gata…

    • Oana says:

      O, da, deja mi-ai dat mai multe detalii despre tine decât crezi / voiai. În primul rând, nu ştii să numeri sau să scrii, deci cu siguranţă faci parte din categoria “prichindeilor” pe care îi aperi. O, tu, fiinţă altruistă şi nevinovată, care leagă prietenii cu eugenia (sau orice altceva dulce) în gură ! “Comfuzia” ta este de netratat, evident. În timp ce tu crezi că un copil de 11 ani trebuie să ştie cum să se protejeze, eu cred că cei de vârsta ta ar trebui să aibă alte priorităţi, de pildâ să înveţe să scrie româneşte, ca să ia măcar capacitatea sau BAC-ul fără fiţuici ascunse în locuri greu de imaginat !

  8. un spectator says:

    Oana esti …………. “tip Zavoranu” adica v…ar..za, iar Andreea este “sora ta”. Nu exista decat 2 variante:
    VAR 1. prima-i frustata iar cealalta e complexata ………… sau viceversa
    VAR 2. sunteti 2 urate cu spume

    • PrintSpot.ro says:

      Vă rog păstrați un ton decent
      Si sa va cereti scuze pentru jignirile aduse
      Multumesc

    • Oana says:

      Dragă spectator (minor), nu comentăm aici personalitatea fiecăruia (caz în care tu ai fi o nulitate), ci comentăm o reclamă – ideea, scenariul, scenaristul etc. Iar când ai expus cele 2 variante de sus (irelevante şi ele, la fel ca tine), sigur aveai o oglindă în faţă. Dar dacă vrei să-ţi dai cu presupusul, îţi propun să urmezi nişte cursuri de psihologie de specialitate, văd că te pasionează. Oricum, eşti pe dinafară, mergi şi mănâncă nişte eugenii.

  9. iris rulz says:

    Cred ai o problema de perceptie si intelegere. Eu am vorbit destul de romaneste. Si atat timp cat copiii aceia sunt imbracati pana in gat si nu fac gesturi obscene merita difuzati pe toate posturile… Iar tu fa-ti un control medical mai amanuntit ca ai o problema grava la rotite ;) Si pana la urma ajungi la vorba mea ca sa vezi…e uimitor cata informatie poate acumula un copi de unsprezece ani. ;) bafta!

    • Oana says:

      Ai vorbit româneşte ?!? Pune mâna pe o carte de gramatică şi dup-aia mai vorbim : “mai analizaţi O DATĂ, nu odata” – “intrati in sub intelesurile ei” ??? – “CONFUZIE, nu comfuzie” – “unul cu CELĂLALT, nu celalt” – “este un copil incuiat, exteriorizat de toti copiii din jurul lui” ?!? Mă opresc aici, că este obositor să-ţi corectez fiecare cuvânt în parte şi nu suntem la ora de limbă română. Deşi, zău, nu ţi-ar strica nişte lecţii. Mai pune mâna pe carte, ai o viaţă întreagă la dispoziţie să înveţi să faci sex şi să te protejezi.

  10. iris rulz says:

    pt un spectator: bine tu ai un like din partea mea :) ))

  11. Dora says:

    Subscriu. Reclama e cu totul deplasata, substratul erotic fiind total nepotrivit cu varsta protagonistilor. Ar trebui interzisa.

  12. Ozy says:

    Si eu cred ca da bine… E chiar draguta reclama…

  13. iris rulz says:

    poate nu scriu eu coret gramatical dar cel putin eu am toate rotitele la locul lor. Si dak tot te dai mare ca stii limba romana.tu ai facut facultatea de litere de dai atatea lectii de gramatica? Eu una cred ca acum inveti si tu sa scrii probabil ai un copil care te ajuta si pe tine la gramatica acum la batranete… Si sincer dak ai fi fost tu mama mea te.as fi atarnat cu capu’n jos de cel mai inalt pod impreuna cu o carte de gramatica asta asa ca sa nu te plictisesti…ah! si ti.as da si o eugenie sa o imparti cu ciorile;D

    • Oana says:

      Iar tu dacă ai fi fost fata mea îţi băgam minţile în cap şi cartea de gramatică pe gât. Nu ţi-ar strica puţină disciplină, dar părinţii tăi probabil deja ştiu ce-ţi poate capul.

  14. iris rulz says:

    Nici nu iti poti imagina cat sunt de mandri… In viata nu iti trebuie gramatica iti trebuie sanatate si putere de munca daca nu le ai pe astea nu ai nimic. Si daca tu traiesti cu impresii gen o/ il bat pe copil pana face ca mine… iti zic de pe acum ca nu o sa tina. Ai grija ca anii trec repede si in momentul in care o sa il/o scapi din mana o sa iti dai cu pumnii in cap. Nu uita vremurile se schimba… Oamenii se schimba si nu poti face nimic in privinta asta. Cu atat mai mult lasand comentarii rautacioase pe site.uri iti arati anii,ura, si traumele cauzate de parintii tai. Gandeste.te de doua ori inaite sa mai zici ceva.

  15. Florin says:

    Care-i problema cu aceasta reclama ? Pe cine deranjeaza ? Probabil doar concurenta produsului s-a simtit amenintata

  16. George says:

    E ok spotul, si-a atins scopul, a devenit vizibil si comentat pe toate site-urile iar ptr un produs acesta-i scopul

  17. [...] precedente, nu ne mai întindem cu vorba acum. Însă vă invităm să citiţi articolul „Reclamă nouă la Eugenia”, unde o să găsiţi mai multe detalii despre aceasta [...]

    • Lindergrad says:

      Da, am ajuns cu bine. Si eu ma gandeam Doamne ifsnte-ma cum s-au incumetat atatia cu masini cu garda mica? Adica sunt sigura ca le loveau pe dedesubt, pentru ca oricat de bun sofer esti, uneori chiar nu aveai ce sa faci.. In fine..

  18. Constantin Sorin Semenov says:

    Dragi UTC-isti, suntem intr-un moment de cumpana realizarile marete multirateral dezoltate sub indemnele partidului si sub obladuirea tovarasului sunt umbrite din greu dae reclama la Eugenia. Dar cum oare sa ne permitem sa credem ca tinerele flori ale tarii se plimba provocator pe salile scolii si poate chiar au ajuns la varsta in care adolescenta lor trece si printr-un filtru al terebilismului. NU! NU! Tinerii nostri destoinici ies in pauza doar sa faca schimb de pachetel si sa vorbeasca despre sinestezia in pictura lui Kandinski si despre nihilismul accentuat din operele lui Cioran.Ei sub nici o forma nu au voie sa faca cu ochiul la un baiat sau sa isi dezvolte personalitatea intr-un mod liber.
    Domnilor sincer acum, reclama poate parea un pic provocatoare, dar toti cei care s-au simtit lezati de indrazneala nastrusnica a regizorului, ii invit sa faca un raid pe holurile scolilor. Reclama e ghid de cumintenie si sa fim sinceri cam toti am trecut prin scoala si am avut mai mult sau mai putin o dorinta de a epata la vremea respectiva, asa ca invit, daca imi permiteti, la o reflectie mai naturala si mai putin ipocrita.

    Numai bine

  19. Luis says:

    Oana nu-ti dai seama cu tu emani invidie si rautate ? Imi cer scuze dar este mai mult decat evident ca tu esti impotriva tuturor acelora ce nu au o parere identica cu a ta. Sare pur si simplu in ochii asta. Nu am nimic cu reclama, nici pro nici contra si chiar sunt impotriva tuturor reclamelor acestea propunand produse nu intotdeauna ok. Din suflet iti dau un sfat pritenesc, mergi te rog si consulta un psiholog.

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin
  • Youtube

Search Site

Popular Posts

eugenia

Reclamă nouă la Eu

De câteva zile a apărut la TV o nouă reclamă ...

eugenia la scoala

Reclama eugenia - La

Am observat că articolul despre reclama noua la eugenia a ...

reclame proaste

Am trăit s-o văd s

Am vazut o multime de reclame proaste in industria publicitati, ...

reclama romulus cu vaca

Reclame haioase –

Reclame haioase n-am mai vazut la televizor de pe vremea ...

10 ani de creativitate 2011

“10 ani de creativ

Vă prezentam într-un articol precedent premiile din advertising-ul românesc din ...

Sponsors